Jeep lansează în Europa versiunile plug-in hybrid pentru Renegade și Compass

Jeep a lansat versiunile electrificate plug-in hybrid pentru Renegade 4Xe și Compass 4Xe în Europa. Pentru început noile modele vor fi disponibile în două configurații: First Edition Urban și First Edition Off-Road.

Indiferent de configurația aleasă, cele două SUV-uri au la bază o unitate pe benzină turbo de 1,3 litri, cu patru cilindri în linie, asociată unui motor electric care antrenează exclusiv puntea spate. Astfel, puterea maximă dezvoltată de sistemul de propulsie este de 240 cai putere.

Motorul electric este alimentat de un acumulator cu capacitatea de 11,4 kWh, iar autonomia în regim exclusiv electric este de 50 de kilometri.

În termeni de performanță, atât Renegade, cât și Compass vor sprinta de la 0 la 100 km/h în aproximativ 7 secunde. Viteza maximă este limitată la 200 km/h, iar în regim de rulare pur electric, aceasta este limitată la 130 km/h.

Exemplarele „First Edition” vin în standard cu sistem de infotainment UConnect cu ecran tactil de 8,4 inchi, instrumentar de bord digital de 7 inchi, sistem de asistență pentru unghiul mort, senzori de parcare, cameră de marșarier, asistență la parcare, Keyless Entry & Go, oglinzi electrice, sistem de climatizare automată, faruri full LED (pentru Renegade) sau Bi-Xenon (pentru Compass), jante pe 19 inchi (pentru versiunea Urban) sau 17 inchi (pentru versiunea Off-Road) și alte caracteristici specifice pentru fiecare model.

De asemenea, Jeep oferă un Wallbox de 3.5 kW care poate încărca complet acumulatorul în 3,5 ore. Iar pe lista de opționale regăsim un Wallbox de 7.4 kW care va încărca acumulatorul în doar 100 de minute.

Jeep Renegade 4Xe și Compass 4Xe vor beneficia de o garanție generală de 5 ani și una de 8 ani pentru acumulator.

Modelul Renegade 4Xe are un preț de pornire de 40.900 de euro, în timp ce Compass 4Xe pornește de la 45.900 de euro. Mai multe informații sunt disponibile pe paginile oficiale Jeep Italia și Spania.