Dacia Duster 100 TCe – preț în România

În urmă cu puțin timp aflam că Dacia Duster va fi disponibilă cu un nou motor. Noul propulsor TCe 100 de 1L înlocuiește vechea unitate 1.6 SCe de 115 CP și se laudă cu un consum mixt de 5.5L / 100 km.

Dacia Duster

Dacia Duster

Noul motor are o capacitate de 999 cmc și oferă o putere maximă de 100 de cai-putere la 5.000 rpm. Cuplul maxim este de 160 Nm, această valoare fiind atinsă la 2.750 rpm. În materie de performanțe, noul propulsor TCe 100 accelerează de la 0 la 100 km/h în 12,5 secunde, iar viteza maximă este în dreptul valorii de 168 km/h. Tracțiunea este pe puntea față, iar transmisia este manuală cu cinci trepte.

Dacia Duster cu noul propulsor 1.0 TCe a apărut și în oferta Dacia din România, iar clienții pot achiziționa versiunea de bază (Essential) a SUV-ului românesc  pentru 13.550 de euro. Pe piața auto din Franța, prețul de pornire este de 12.490 de euro în echiparea Acces, în timp ce versiunea Essential pornește de la 14.500 de euro.

Pe alte piețe din Europa Dacia Duster are prețuri de plecare de la 9.990 de euro în Slovacia (echipare Acces) și 12.190 de euro (echipare Essential),  în Germania de la 11.490 de euro (echipare Acces) și 12.700 de euro (echipare Essential).

În versiunea de bază, aceasta vine dotată cu asistență la frânarea de urgență, ESP, asistență la pornirea din rampă, sistem de monitorizare a presiunii din pneuri, computer de bord, geamuri electrice față, precum și airbag-uri frontale, laterale și tip cortină.

You may also like...